14.05.2013
METPEX a fost prezentat unei audiențe formate din organizaţii şi profesioniști interesaţi de transportul public în Torino (Italia).
Proiectul METPEX a fost prezentat unei audiențe formate din organizaţii şi profesioniști interesaţi de transportul public, în cadrul unui seminar organizat la Torino (Italia), vineri, 10 mai 2013.
În cadrul seminarului , accentul a fost pus pe problemele de calitate a transportului public local. Unele dintre cele mai importante aspecte au fost acoperite printr-o serie de prezentări, inclusiv o sinteză a metodelor de măsurare a calității transportului public în UE, o analiză a Standardului european EN13816 și s-au purtat discuții referitoare la rolul sistemelor de monitorizare, acțiuni de întreținere și implementări tehnologice. În urma acestor prezentări a avut loc o discuție de grup cu principalii factori de decizie politică din transporturi și părți interesate din nordul Italiei, inclusiv Regiunea Piemonte, Agenția Metropolitană de Mobilitate Torino, provincia Torino, inclusiv cu unii operatori de transport public.
Seminarul a fost organizat de Asociația Italiană a Inginerilor de Transport (www.aiit.it) și au participat mai mult de 30 de jucători-cheie din acest domeniu. Aceste părți interesate au fost implicate în proiect pentru a furniza punctele de vedere cu privire la METPEX și la activitățile tehnice corelate în curs de desfășurare, care vor completa informațiile din pachetele de lucru 2 și 8.