12.10.2013
METROREX şi CFR Călători vor colabora în cadrul proiectului METPEX
METROREX (Compania de Exploatare a Metroului) şi CFR Calatori (Compania Naţională a Căilor Ferate Române pentru Transport de Călători) au răspuns pozitiv solicitării Integral Consulting R&D de a furniza informaţii necesare proiectului METPEX şi şi-au exprimat disponibilitatea şi interesul de a participa la testarea instrumentelor de măsurare dezvoltate în cadrul proiectului METPEX în vederea determinării calităţii experienţei pasagerilor. Implicarea acestor două importante companii pentru transportul călătorilor nu numai că adaugă valoare, dar şi garantează caracterul reprezentativ al testelor efectuate în Bucureşti, precum şi utilitatea acestora, astfel încât instrumentele de măsură să poată fi dezvoltate şi îmbunătăţite pentru a servi în mod optim operatorii de transport, precum şi calitatea şi accesibilitatea transportului public.